Distanțele de plantare ale unei livezi de nuci sunt un DSC_0022subiect care dă multe bătăi de cap celor care se apucă să planteze. Toată lumea înțelege că trebuie să măsoare de șapte ori și apoi să taie, doar că în cazul nostru se poate măsura de foarte multe ori fără a fi clar până la urmă cum trebuie de procedat. Acest aspect nici nu poate fi simplu, ori simplu este pentru cei care vor să abordeze superficial o chestiune atât de importantă, rezultatul căreia practic nu mai poate fi schimbat ulterior.
Ce e cu aceste scheme de plantare? Nu putem să plantăm 10 x 10 și am rezolvat problema simplu și eficient? Aud deseori aceste întrebări și este evident că răspunsul meu este negativ, noi tratăm acest aspect de bază ce ține de realizarea unui proiect de livadă cu multă diligență, mult tact și doar după ce analizăm minuțios celelalte fațete ale problemei.
12 x 12, 12 x 14
Sugestia de a planta livadă pe distanțe de 12 până la 14 m între pomii pe rând și între rânduri este promovată insistent de un alt pepinierist din Republica Moldova pentru care noi avem tot respectul. Alături de dl Kiktenco mai există și alți susținători ai acestui model. Ideea de a planta pe distanțe atât de exstinse nu este una nouă, ea fiind de fapt mai degrabă foarte veche și aparține unei epoci în care cunoștințele acumulate de știința agricolă în tot ce ține de cultura nucului erau limitate, nu exista o cunoaștere experimentală, empirică a modului în care se comportă această specie atunci când este plantată mai intensiv, nu existau soiuri adaptate acestor scheme și nici metode de formare a coroanei sau tratamente fitosanitare care să prevină apariția sau se reducă gradul de atac al bolilor care se exprimă mai intens atunci când densitatea plantelor pe o unitate de suprafață este mai mare.
Toate aceste lucruri nu existau atunci, dar există acum.
Nu vreau să spun că oamenii care insistă pe aceste scheme de plantare nu cunosc actualitățile în acest domeniu, însă ei au tot dreptul și temeiul să-și facă griji sporite în privința spațiului care de-a lungul anilor după înființarea livezii va deveni tot mai limitat în livezile plantate intensiv. Problema este că nu este discutată până la urmă și partea a doua a acestei întrebări – ce facem cu spațiul imens de teren care rămâne neacoperit, neutilizat un timp foarte îndelungat și cum obținem venit într-o livadă unde pomii sunt atât de rari? Este evident că utilizarea culturilor intercalate este o soluție, dar ce facem cu cei care nu vor și nu sunt interesați de acești intercalari? ce facem cu oamenii care vor să planteze nuci? doar nuci! și nu-i interesează nici prunul între rânduri, nici arbuștii fructiferi, nici culturile leguminoase sau legumele.
Trebuie să spunem că acestea sunt două școli diferite care rezultă din modul diferit de abordare și polii opuși la care se poziționează unii și alții. Privind dintr-o perspectivă pe termen lung și gândindu-ne la ce se va întâmpla peste 25-30 ani, distanțele inițiale mari par justificate. Privind însă prin prisma sugerată de noi, care se referă la primii 15-30 de ani, cei pe durata cărora omul care plantează va beneficia în mod real de livada sa, lucrurile par mai puțin justificate.
Problema cu distanțele prea mari
Este evidentă. Achiziția și consolidarea terenurilor agricole, deși ieftină măsurată după buzunarele unora, rămâne destul de scumpă pentru nivelul de trai al majorității. Și nu aceasta este problema principală, ci dificultatea comasării unui lot de teren suficient de mare pentru a se justifica plantarea și întreținerea unei livezi. În aceste condiții, fiecare metru pătrat contează. Atunci când se vorbește despre mărirea numărului de pomi la hectar, se vorbește despre o mai bună valorificare a terenului, adaptând ceilalți factori la această situație – soi, forme de coroane, agrotehnică, fertilizare, planuri de restructurare a livezii (vorbim în alt articol) într-o optică pe termen lung.
La distanțe mai mari crește și distanța parcursă de tractor și utilaje pentru prelucrarea solului, diferența dintre aplicațiile foliare efectuate și cele captate de pomi crește și ea pentru că mai multă soluție de lucru este pulverizată de către utilaje în spațiul vid dintre pomi. Rezultatul => aceleași cheltuieli mari pentru a întreține un număr mai mic de pomi, ceea ce face livada nerentabilă un termen destul de îndelungat. În livezile plantate pe astfel de scheme, cheltuielile sunt mai mari decânuci altoiti codrenet veniturile pentru o perioadă de timp destul de mare.
Problema principală însă este cea legată de randamentul plantației.
Priviți imaginea alăturată (clic dreapta și deschideți în altă filă pentru a vedea în rezoluție maximă). Este un pom de soiul Codrene într-o plantație de 6 ani. După productivitate, soiul este asemănător cu Pescianski și Cogâlniceanu. Cu un an în urmă, la vârsta de 5 ani, au fost recoltate cca 2-3 kg nuci de la fiecare pom. Recolta așteptată pentru acest an (anul 6) est de 4-6 kg nuci la 1 pom. Prognoza noastră pentru anul următor este de 10 – 12 kg nuci la 1 pom. Trebuie să menționăm că la soiurile productive, ritmul de creștere a coroanei descrește odată cu intrarea pe rod și cu cât mai abundentă este fructificarea cu atât mai reduse sunt creșterile anuale, astfel că distanțe de 7-8 m între pomi sunt mai mult decât suficiente pentru un termen de cel puțin 18 – 25 ani.
Acum să vedem ce rezultate obținem într-o astfel de plantație în dependență de densitatea plantării.
12 x 12, 69 pomi/ ha.
anul 5, 69 pomi x 2,5 kg nuci/ pom= 173 kg
anul 6, 69 pomi x 5 kg nuci/ pom= 345 kg
anul 7, 69 pomi x 11 kg nuci/ pom= 759 kg
8 x 8, 156 pomi/ ha.
anul 5, 156 pomi x 2,5 kg nuci/ pom= 390 kg
anul 6, 156 pomi x 5 kg nuci/ pom= 780 kg
anul 7, 156 pomi x 11 kg nuci/ pom= 1716 kg