Semintele de lucerna sunt foarte marunte, ceea ce face foarte dificila imprastierea uniforma a acestora. Din aceasta cauza, este indicat sa se amestece semintele cu nisip cernut si abia apoi sa fie semanate, de preferat prin imprastierea amestecului in semicercuri, trecand de doua ori peste toata suprafata (o data pe lung, o data pe latul terenului).
Bineinteles, nu se va semana pe vant.
Dupa insamantare, ar fi foarte indicata tavalugirea terenului. Daca suprafata nu este foarte mare, poti improviza niste "sandale" din doua bucati de scandura prinse de picioare, cu care sa calci bine intreaga suprafata.
Pentru a răsări, lucerna necesită 130-150 de grade Celsius şi o cantitate de apă echivalentă cu 55-65% din greutatea seminţei. În condiţii de câmp, lucerna răsare bine când umiditatea solului la adâncimea de încorporare a seminţei este de cel puţin două ori şi jumătate mai mare decât apa higroscopică. Lucerna este considerată o cultură de primăvară. De aceea semănatul de primăvară este considerat a fi cel mai indicat pentru asigurarea unei bune treceri a plantelor peste iarnă. Semănatul de vară al lucernei este recomandat de unii cercetători să se facă mai ales în condiţii de irigare; epoca de semănat este astfel aleasă încât plantele să intre bine formate în iarnă. Se apreciază că, cu cât zona de cultură prezintă temperaturi mai scăzute pe parcursul iernii, cu atât semnatul de vară este necesar să se facă la date clendaristice mai timpurii. Când semănatul se face pe parcursul verii şi când solul este bine aprovizionat cu apă, lucerna răsare în 6-8 zile, dar în anii secetoşi plantele pot pieri din cauza căldurii excesive din lunile iulie şi august. Cu cât semănatul în primăvară se face mai timpuriu, cu atât răsărirea este mai completă, după cum prezintă Iuliu Moga şi colaboratorii. În aceste condiţii, lucerna fiind exigentă faţă de temperatură în primele faze de vegetaţie, semănatul trebuie condus astfel încât, după răsărirea plantelor, cel puţin în primele 40 de zile temperatura să nu fie negativă. Semănatul în primăvară devreme, îndată ce se poate intra în câmp, se consideră epoca optimă de semănat pentru lucernă. În condiţiile ţării noastre, exigenţele pentru germinarea şi dezvoltarea lucernei sunt satisfăcute când semănatul se face primăvara timpuriu, când temperatura solului la adâncimea de încorporare este de minimum 4-5 grade Celsius. Calendaristic, în anii normali, această temperatură se realizează în prima jumătate a lunii martie în sudul ţării şi în a doua jumătate a lunii martie sau la începutul lunii aprilie în restul zonelor de cultură ale lucernei. Cu cât semănatul în primăvară se face mai târziu, cu atât şi producţia este mai mică; în cazul semănatului în afara epocii optime, pe parcursul unui ciclu de cultură (3-4 ani) se înregistrează minusuri de producţie de 7-8 tone/hectar de substanţă uscată. Nici semănatul prea de timpuriu nu este recomandat. Există uneori tendinţa de a se însămânţa lucerna când solul este insuficient zvântat la suprafaţă şi când pregătirea patului germinativ şi semănatul se fac defectuos. În această situaţie încorporarea seminţei se face la adâncimi inegale, unele dintre acestea rămânând la suprafaţă. Pe de altă parte, seminţele de lucernă fiind mai exigente faţă de temperatură decât unele seminţe de buruieni, acestea din urmă răsar mai repede şi cresc mai viguros, stânjenind plantele de lucernă. Lucerna semănată în regim irigat, în cultură pură sau în amestec cu golomăţ, la sfârşitul verii sau începutul toamnei, până la venirea brumelor, dezvoltă 3-5 lăstari scurţi şi suportă bine temperaturile coborâte din iarnă; în aceste condiţii, în anul I de vegetaţie se obţin producţii mari în toate zonele irigate; producţiile cele mai economice se obţin atunci când de la semănat la intrarea în iarnă se însumează 850-1.100 de grade Celsius. Calendaristic, aceste temperaturi se realizează când semănatul se face în intervalul cuprins între 20 august şi 5 septembrie în zonele din sudul ţării şi mai devreme cu 10-15 zile în zonele culinare. Semănatul la date calendaristice mai timpurii nu conduce la creşterea producţiei, dar sunt necesare cantităţi mai mari de apă şi există pericolul unei îmburuienări mai persistente. Nici semănatul la epoci târzii nu este indicat, existând pericolul descălţării plantelor şi deci o compromitere a culturii. Ţinând seama de acestea, semănatul lucernei în cultură pură sau în amestec cu graminee perene este posibil numai în regim irigat, unde se creează condiţii pentru un răsărit rapid şi pentru o dezvoltare corespunzătoare a plantelor până la intrarea în iarnă. În zonele colinare, cercetările au relevat posibilitatea însămânţării lucernei la sfârşitul verii doar în anii în care în intervalul optim de semănat solul este bine aprovizionat cu apă care asigură un răsărit rapid şi o dezvoltare normală a plantelor în primele faze de vegetaţie. Aceasta presupune că lucrările de bază ale solului să fie făcute înainte de limita superioară a intervalului de semănat, urmând ca pregătirea patului germinativ şi semănatul să se realizeze numai atunci când în intervalul termic menţionat există în sol condiţii optime de umiditate; când însă umiditatea solului este deficitară, semănatul se va face în anul următor, la desprimăvărare, după tehnologia tradiţională.
Densitatea de semănat şi raportul între componente
Asigurarea densităţii optime de semănat este esenţială pentru obţinerea unor producţii economice şi la culturile furajere perene. Primele experimentări cu densităţi la semănat, la leguminoasele perene, au fost realizate încă din secolele trecute. Cercetările au avut ca punct de plecare al calculului necesarul de sămânţă, suprafaţă pe care o ocupă în cadrul lanului ierbos. S-a stabilit că suprafaţa optimă pentru o plantă de lucernă este cuprinsă între 13,6 şi 27 cm pătraţi; pentru realizarea acestor spaţii de nutriţie sunt necesare norme de sămânţă cuprinse între 15 şi 31 kilograme/hectar. În zonele secetoase, când patul germinativ este bine mărunţit şi solul conţine apă suficientă pentru răsărire, norma de sămânţă utilă la lucernă poate să scadă până la 400 de seminţe germinabile la metrul pătrat. În România, primele experimentări cu densităţi de semănat la lucernă au indicat norma de sămânţă de 35 kilograme/hectar ca fiind cea mai economică. Ceva mai târziu, pentru sudul ţării, s-a stabilit norma de 20-30 kg/ha. În situaţia în care terenul nu a fost îmburuienat, în Câmpia Olteniei şi apoi în Câmpia Banatului se poate reduce norma de sămânţă utilă până la 15 kilograme/hectar. În condiţii de irigare, norma de sămânţă la lucernă poate să scadă cu până la 20 %. Când se seamănă pe un sol care face crustă, este bine ca norma de sămânţă să fie ceva mai mare. Norma de sămânţă este condiţionată în mare măsură de calitatea patului germinativ şi de umiditatea solului la semănat. În cazul în care patul germinativ este mai puţin mărunţit, iar umiditatea solului este relativ mai mică, norma de sămânţă indicată pentru lucernă este cea de 20-22 kg/ha, respectiv 950-1.000 de seminţe germinabile la metrul pătrat. Folosirea erbicidelor selective conduce la combaterea eficientă a buruienilor şi la posibilitatea reducerii normei de sămânţă cu 10-15%. Când semănatul lucernei se face la începutul toamnei este necesar ca norma de sămânţă să se majoreze cu 10-15% faţă de cea indicată în cazul însămânţării în primăvară. Raportul de semănat în alcătuirea amestecurilor de leguminoase şi graminee perene se va stabili ţinând seama de capacitatea de concurenţă a speciilor. Speciile ce intră în alcătuirea amestecurilor se împart în trei grupe: specii agresive, specii mediu agresive şi specii puţin agresive. Pentru România, cercetătorii români recomandă pentru zonele secetoase amestecuri constituite din 50% leguminoase şi 50% graminee. În silvostepă, ponderea de participare a leguminoasei poate să crească până la 60%, iar în silvostepa Banatului până la 70%; în zonele umede, raportul optim de semănat este cel constituit din 70% leguminoase şi 30% graminee. Se recomandă cu precădere amestecurile complexe, constituite din 2-3 leguminoase şi 2-4 graminee, care depăşesc în producţie amestecurile simple de leguminoase şi graminee perene. Cercetările recente au adus o seamă de elemente noi, care au condus la elucidarea fenomenului de competiţie şi, în consecinţă, la alcătuirea unor amestecuri mai productive, în condiţiile păstrării unui echilibru mai stabil între componente. S-a stabilit că amestecurile simple, constituite din două până la trei componente, sunt de preferat faţă de amestecurile complexe, primele find mai productive şi mai uşor de realizat. S-a precizat că dintre gramineele perene cunoscute în România lucerna se asociază cel mai bine cu golomăţul. Acest deziderat se realizează atunci când în componenţa amestecului intră un soi intensiv de lucernă şi un soi semitardiv de golomăţ. În regim irigat, când se folosesc soiuri semiintensive de lucernă, raportul optim de semănat al amestecului constituit din lucernă şi golomăţ, exploatat prin cosit, s-a dovedit a fi cel în care leguminoasa se seamănă cu 75-80% din norma indicată în cultura pură, iar gramineea cu 20-25%. Ultimele cercetări au evidenţiat posibilitatea obţinerii de producţii mari la amestecul realizat din lucernă şi golomăţ şi în situaţia în care se întârzia semănatul de toamnă, cu condiţia să nu se administreze îngrăşăminte azotate. În această situaţie raportul optim de semănat este cel constituit din 80% lucernă (800 de seminţe germinabile la metrul pătrat) şi 20% golomăţ (600 de seminţe germinabile la metrul pătrat).
Distanţa de semănat şi metode de semănat
Aceeaşi densitate a plantelor se poate realiza la distanţe diferite între rânduri, modificând forma spaţiului de nutriţie cu corelarea distanţei între plante pe rând. Experimentându-se cu distanţe variabile între rânduri, s-a ajuns la concluzia că distanţa de 12-13 cm este cea mai avantajoasă, dispunând plantele în condiţii mai favorabile de luminozitate şi permiţând în acelaşi timp o acoperire mai rapidă a solului, deci o luptă mai eficientă cu buruienile. Semănatul în rânduri la 12-13 cm este apreciat ca modalitatea cea mai practică şi pentru amestecurile de lucernă şi golomăţ. Amestecurile de leguminoase şi graminee perene se pot semăna cu toate componentele odată, pe acelaşi rând, sau separate, pe rânduri diferite. În condiţiile României, semănatul componentelor pe rânduri separate nu s-a dovedit superior semănatului componentelor pe acelaşi rând. Cel puţin în condiţii de irigare, semănatul componentelor amestecului pe acelaşi rând, după ce în prealabil s-a făcut omogenizarea seminţei, este de preferat din următoarele considerente mai importante: sămânţa de graminee, care curge mai greu, este antrenată de sămânţa leguminoasei; se formează un covor bine constituit, fără goluri; în anii III-IV de vegetaţie, când lucerna se răreşte, golomăţul lăstăreşte, ocupând golurile; plantele de golomăţ sunt atacate în măsură mai mică de rugini, fiind protejate de foliajul mai dezvoltat al plantelor de lucernă; nutreţul rezultat este mai bine omogenizat, fapt ce are urmări favorabile asupra consumabilităţii furajului.
Adâncimea de semănat
Speciile de plante perene se împart, după adâncimea de semănat, în două grupe: prima grupă include speciile cu seminţe foarte mici (timoftica, firuţa, trifoiul alb, ghizdeiul), care reclamă un semănat superficial (1-2 cm); a doua grupă încadrează speciile care suportă un semănat ceva mai adânc (2-4 cm), cum sunt lucerna, golomăţul, trifoiul roşu şi sparceta.
SURSA:https://www.agrimedia.ro