Herpesul este cauzat de un virus, numit Herpes simplex, iar acesta este transmis cu foarte mare ușurință.
De cele mai multe ori, acesta apare în copilărie, iar odată ce o persoană este infestată, acest virus rămâne latent și persistă în organism, manifestându-se prin apariția herpesului, caracterizat prin mici vezicule cu lichid clar, localizate pe buză sau în colțul buzei.
Poate dura și două săptămâni până la vindecarea acestei afecțiuni, iar de cele mai multe ori necesită tratament local. Tratamentul medicamentos dă rezultate excelente în majoritatea cazurilor, însă putem trata această afecțiune și cu ajutorul remediilor naturale.
Alimentul care vindecă imediat această problemă
Pentru tratarea herpesului, trebuie să cureți un cățel de usturoi, toacă-l mărunt, apoi aplică pe zona afectată. Lasă-l să acționeze 15 minute, apoi clătește cu apă călduță. Te va ustura la început, însă nu trebuie să te îngrijorezi. Este normal.
Însă, după doar câteva minute vei vedea cum durerea se va diminua și apoi o să dispară de tot. În foarte multe cazuri, herpesul dispare după ce acest tratament natural a fost aplicat. Dacă însă acest lucru nu se întâmplă, mai repetă procesul și a doua zi. Cu siguranță, după repetarea acestui proces herpesul va fi doar o amintire urâtă.
Și ceaiul negru te poate scăpa de herpes
De asemenea, și ceaiul negru te poate ajuta să scapi de inesteticul herpes. Acesta are proprietăți antioxidante, antivirale și antiinflamatoare.
Poți folosi ceaiul negru sub formă de comprese ce pot fi aplicate pe veziculele dureroase la nivelul buzelor. Rezultatele vor fi vizibile în scurt timp.
Ce altceva mai poți face
În afară de aceste două tratamente foarte eficiente, mai există și alte soluții care grăbesc vindecarea herpesului. Iată despre ce este vorba!
Poți folosi un unguent antiviral încă de la primele senzații pulsatile. De asemenea, poți aplica o compresă cu tinctură de propolis pe vezicule. Totodată, o altă soluție pentru grăbirea vindecării herpesului este să aplici cremă de gălbenele sau de roiniță pe vezicule.
*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic si tratament corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.
Sursa: fiisanatos.info