Rozmarinul – Rosmarinus officinalis – este o planta arbustivă de origine mediteraneană, cu frunze mici, aciculare, foarte aromate. În România, rozmarinul se cultivă ca plantă medicinală, condimentară și ornamentală.
Face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren. Denumirea științifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea ”roua mării” datorită culorii albastru pal a florilor și datorită faptului că, rozmarinul crește de multe ori în apropierea mării.
Rozmarinul are numeroase întrebuințări fitoterapeutice, fiind atât un condiment, o plantă melifera (mierea de rozmarin este foarte apreciată), dar și un produs frecvent folosit în industria cosmetică.
Este recunoscut pentru activarea și îmbunătățirea funcțiilor digestive și în special pentru facilitarea funcției vezicii biliare (este colagog, facilitând evacuarea bilei). Este un antispastic și are o acțiune stimulantă asupra sistemului nervos, fiind indicat în tratamentul diverselor cazuri de astenie.
Este folosit și pentru tratarea infecțiilor din sfera ORL, în special pentru calmarea tusei și tratarea bronșitelor. Pe cale externă este folosit pentru reducerea durerilor reumatice sau pentru tratarea problemelor legate de circulația sanguină periferică. Se aplică sub formă de comprese cu decoct de rozmarin sau sub formă de creme, geluri sau loțiuni ce conțin ulei esențial de rozmarin.
O baie în care se adaugă ulei de rozmarin este un mod excelent de combatere a reumatismului sau a oboselii, arată sursa citată.
În scop terapeutic se utilizează partea aeriană a plantei, proprietățile rozmarinului fiind date de frunze și de inflorescențe. Cel mai simplu mod de folosire este sub forma de infuzie sau decoct. Pentru tratamente de lungă durată se pot folosi capsulele cu rozmarin.
Uleiul de rozmarin se poate folosi pentru masaj, pentru baie, sau se poate lua pe cale orală, sub formă de picături. Nu este însă indicat femeilor însărcinate, copiilor sau persoanelor care au hipersensilitate la această plantă. Depășirea dozei terapeutice poate duce la apariția convulsiilor, de aceea utilizarea uleiului volatil trebuie făcută cu maximă atenție.
Ceaiul de rozmarin accelerează tranzitul intestinal, fortifică organismul slăbit, încetinește procesul de îmbătrânire și este energizant. De asemenea, calmează tulburările gastrice și ajută funcționarea optimă a ficatului.
În cosmetică, extractele pe bază de rozmarin sunt utilizate pentru obținerea loțiunilor care ajută la regenerarea părului și previn căderea excesivă a acestuia, precum și la tratarea tenului uscat, matur, cuperotic. În condiții prielnice, rozmarinul poate să crească până la un metru, dar, în țara noastră, unde cel mai adesea este cultivat în ghivece, nu va depăși 40-50 de centimetri. Există, totuși, soiuri rezistente la îngheț, care pot să reziste chiar la temperaturi de—5 până la—10 grade Celsius, potrivit AgroRomânia.
Pentru cultivare, rozmarinul are nevoie de un sol bine afânat, nisipos, cu un bun drenaj. Se poate folosi un amestec de pământ de grădină și nisip, la care se poate adăuga puțin praf de cretă, pentru creșterea valorii pH-ului (rozmarinul preferă valori ușor alcaline).
Pentru sănătatea plantei este foarte important să i se asigure un bun drenaj, rozmarinul se poate îmbolnăvi ușor dacă apa va bălti în ghiveci. Nici umezeala din aer nu îi face bine, de aceea ghiveciul trebuie ținut în plin soare, într-un spațiu cât mai aerisit.
Pe timpul iernii, rozmarinul în ghiveci va fi păstrat într-o încăpere luminoasă, dar rece. Temperatura potrivită pentru iernare este de 10-15 grade Celsius. De asemenea, spațiul trebuie aerisit constant. Ghiveciul se udă rar în perioada de iernare.
Rozmarinul poate fi păstrat și în grădină, planta trebuie însă să fie suficient de maturizată, tulpina să fie lemnoasă. În acest caz, pregătirea pentru iernare se face prin acoperirea plantei cu un strat gros de paie și frunze.