„
E important să ştim că nu toate alimentele pot fi congelate. Prin congelare se creează cristale de gheaţă, iar cu cât procentul de apă, de microcristale de gheaţă este mai mare, cu atât mai mult pot dăuna structurii alimentelor”, susţine nutriţionistul Florin Ioan Bălănică pentru Ce se întâmplă, doctore?
Astfel, alimente precum salata, ciupercile sau castraveţii trebuie păstrate în starea naturală, asta în timp ce carnea, peştele, mazărea, porumbul sau condimentele aromate pot fi congelate.
„Recomand moderaţie în consumul produselor semipreparate şi congelate precum cartofii sau produsele de patiserie. Pizza congelată are un conţinut ridicat de grăsimi şi o încărcătură calorică echivalentă cu necesarul caloric zilnic. Consumată neraţional poate duce la creşterea în greutate şi astfel poate apărea riscul dezvoltării unor boli metabolice’’, precizează nutriţionistul Florin Ioan Bălănică.
Cu toate astea, când mergem la cumpărături, nu trebuie să evităm raionul de produse congelate. „Fructele şi legumele îşi păstrează nutrienţii după congelare şi pot fi consumate tot timpul anului, asigurandu-ne astfel o alimentaţie echilibrată şi bogată nutriţional.
Produsele semipreparate (congelate) trebuie consumate ocazional, asta pentru a preveni creşterea în greutate şi eventualele efecte nocive”, mai spune specialistul.