Optimă este plantarea în toamnă, începând cu 15 octombrie şi până la venirea primului îngheţ; există avantajul că prinderea este sigură, deoarece există în sol umiditate suficientă; în perioada de iarnă rănile de pe rădăcini au timp suficent să se cicatrizeze, emiţând noi perişori absorbanţi, care permit reluarea vegetaţiei primăvara timpuriu; pomii plantaţi în această perioadă se vorproteja în mod obligatoriu de rozătoare;
plantarea de primăvară este recomandată a se efectua înainte de umflarea mugurilor, prinderea fiind condiţionată de udările repetate, ce devin absolut obligatorii în perioada de secetă;
se mai pot planta pomi şi în "ferestrele iernii", cu condiţia ca temperaturile din timpul plantării să nu scadă sub 0°C.
Procurarea materialului săditor
este indicat ca materialul săditor să fie procurat din toamnă, din pepiniere consacrate, recunoscute oficial şi controlate, care garantează autenticitatea, calitatea şi sănătatea pomului;
pomii cumpăraţi se vor transporta direct în gospodărie, menţinând rădăcinile protejate de contactul cu aerul, de căldură sau curent, pentru a nu se deshidrata; în funcţie de data când are loc plantatul, pomii se pot ţine în beciuri, cu umiditate corectată prin udarea rădăcinilor;
pentru păstrarea un timp mai îndelungat, pomii se vor stratifica în şanţuri sau gropi adânci de 30-40 cm, cu lăţimea de 30-50 cm, făcute la adăpostul clădirilor, în scopul protecţiei pomilor;
materialul săditor se va aşeza în picioare, în legături, cu etichetă, şi se va acoperi pe rădăcini şi pe 20-30 cm din tulpină cu nisip sau pământ bine mărunţit;
se mai pot păstra pomii în spaţii cu atmosferă controlată, plantaţi individual în containere sau pungi de plastic cu amestec de pământ;
Cum trebuie să arate un pom corespunzător pentru plantare
să aibă 1-2 ani, şi o înălţime de peste Im;
rădăcinile principale să fie sănătoase, de peste 20-30 cm, iar în cazul pomilor altoiţi pe portaltoi vegetativi să fie cu un smoc de rădăcini subţiri;
tulpina şi rădăcina nu trebuie să fie deshidratate sau cu răni;
la pomii de 2-3 ani, coroana trebuie să fie deja formată.