Doctorul Plantelor: Totul despre infiintarea unei livezi de Prun

luni, 10 septembrie 2018

Totul despre infiintarea unei livezi de Prun

Soiuri de prun:TOPHIT,PRESENTA,TOPFIVE,HANITA ,JOJO, STANLEY,ANNA SPATH ,CENTENAR,AGEN, JUBILEUM,PESCARUS, AGENT , RECORD,VANAT ROMANESC, SILVIA
PORTALTOI:
  • Prun, Cais, Piersic (portaltoi St.Julien A, Mirobalan C5).
  • RECOMAND PEPINIRA ZAMFIRA

  •    Prun TOPHIT - este un soi viguros potrivit pentru toate formele de coroana. Fructele sunt foarte mari, ovale, de culoare albastru si se desprind usor de pe sambure. Pulpa este galbena, suculenta.Gust dulce si aromat cu aciditate armonioasa fiind de o calitate excelenta pentru consumul in stare proaspata. Intra repede pe rod, rodeste mult si regulat. Se recolteaza in perioada 20 septembrie - 5 octombrie.


       Prun PRESENTA - este un soi mediu viguros, rezistent la inghet, originar din Germania. Fructele sunt de culoare albastra, mari, cu multa pruina. Se desprind usor de pe sambure avand pulpa dulce,  ferma, crocanta. Fructele sunt rezistente la ploaie si transport pe distante lungi. Se pastreaza bine chiar daca sunt foarte coapte si pot fi depozitate pe o perioada indelungata. Intra repede pe rod, rodeste regulat, da productii mari. Se recolteaza in perioada 25 septembrie - 15 octombrie.

        Prun TOPFIVE - este un soi mediu viguros originar din Germania. Fructele sunt foarte  aromate, mari, rotund-ovale, de culoare albastru inchis, cu pruina groasa. Pulpa de culoare galben stralucitor, ferma si suculenta. Intra repede pe rod si da productie foarte mare.  Este un soi excelent atat pentru masa cat si pentru industrializare. Infloreste tarziu, din abundenta, partial auto-fertil. Se recolteaza in a doua jumatate a lunii august.


          Prun HANITA – este un soi nou de prun, de vigoare mare.Intra rapid pe rod, rodeste abundent, rezistent la ger si seceta, autofertil. Fructele sunt mari, de culoare albastru stralucitor, cu pruina groasa de culoare albastru inchis. Pulpa este de culoaregalben-aurie, suculenta si aromata, perfecte pentru consum in stare proaspata si pentru industrializare. Este un soi recomandat atat pentru  fermierii profesionisti cat si pentru gradini familiale. Este potrivit a se cultiva si la altitudini mai mari decat la cele obisnuite in general pentru prun.  Se recolteaza la sfarsitul lunii august- inceputul lunii septembrie.

       Prun JOJO – este un soi de vigoare sub-mijlocie recomandat atat pentru  fermierii profesionisti cat si pentru gradini familiale. Este primul soi rezistent la virusul Plum-pox. Fructul este oval, de culoare albastru inchis, de marime mijlocie-mare. Pulpa este de culoare galben aurie cu gust dulce-acrisor, foarte bun, armonios. Intra repede pe rod, rodeste mult si regulat. Se recolteaza in prima jumatate a lunii septembrie.


        Prun STANLEYeste un soi autofertil si foarte bun polenizator. Pom de vigoare submijlocie, rodeste pe buchete tip spur. Este productiv  (30t/ha)si foarte precoce. Fructul este supramijociu - mare, ovoid. Pielita de culoare vanat inchis , acoperita cu pruina groasa. Pulpa este galbena cu infiltratii de rosu, dulce si se desprinde dupa sambure. Se recolteaza la sfarsitul lunii august –inceputul lunii septembrie.


          Prun ANNA SPATH - este un soi de vigoare mijlocie cu coroana invers piramidala. Fruct mare, de forma globuloasa, de culoare rosie-vânata, cu pulpa neadarenta la sâmbure, de calitate foarte buna pentru masa si industrializare. Pomul este  rezistent la ger, la boli si daunatori. Se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie–inceputul lunii octombrie.

              
          Prun CENTENAR -  este un soi românesc , productiv  (32t/ha), cu continut ridicat în substanta uscata si zahar, sâmbure neaderent, maturare uniforma pe pom. Pom de vigoare mare. Rezistenta la ger buna si de asemenea la viroze. Soi autosteril. Fructul mare de forma invers ovoida, culoare rosie violacee acoperita cu un strat gros de pruina cenusie. Pulpa fructului este de culoare alb-verzuie cu o textura ferma, o savoare buna, are un gust foarte placut. Fructele sunt destinate consumului in stare proaspata. Se recolteaza la sfarsitul lunii iulie–inceputul lunii august.

         Prun AGEN– este un soi de vigoare mijlocie. Ramifica mult, deseori aglomerand coroana.  Autofertil, bun polenizator, tolerant la seceta. Fructul este de marime mijlocie, invers ovoidal, de culoare roz-rosiatica, acoperit cu o pruina groasa, albastra violacee. Pulpa este galben aurie, foarte suculenta, cu gust pronuntat dulce, semiaderenta la sambure. Se recolteaza la inceputul lunii septembrie.


         Prun JUBILEUM  - este un soi suedez de vigoare mijlocie, autofertil , foarte productiv. Fructe de culoare rosu inchis, mari si foarte mari. Pulpa este neaderenta la sâmbure, foarte buna pentru masa. Se recolteaza cu circa o saptamana inainte de soiul Stanley.



         Prun PESCARUS – este  un soi de vigoare mijlocie cu coroana conic rasturnata. Este rezistent la ger si brumele tarzii de primavara. Fructul este mare (45 g) de forma ovoidala sau elipsoidala, culoare violet inchis acoperit cu pruina groasa cenusie. Pulpa are culoare galben verzuie potrivit de suculenta cu gust placut echilibrat. Samburele este neaderent la pulpa. Destinat atat consumului in stare proaspata cat si industrializarii. Se recolteaza in perioada 10 - 20 august.

       Prun AGENT – este un soi de vigoare mijlocie, cu fructificare mixta, ramifica mult, rezistent la monilioza, partial autofertil, intra repede pe rod, tolerant la seceta. Fructul este mijlociu-mare, sferic alungit, de culoare rosiatica, pistruiat.  Pulpa este galben aurie, cu gust dulce, neaderenta la sambure. Este destinat in principal industrializarii. Se recolteaza la sfarsitul lunii august


         Prun RECORD -  este un soi romanesc, viguros, fructele sunt foarte mari, sferice, usor alungite, de culoare violaceu-închis, cu pruina fina. Pulpa este neaderenta la sâmbure, foarte buna pentru masa si industrializare. Nu realizeaza productii mari. Se recolteaza la inceputul lunii septembrie.



       Prun VANAT ROMANESC – este un soi de vigoare mare, infloreste tarziu si este autofertil. Fructul este mic, de culoare vanata, acoperit cu o pruina groasa alba-albastruie. Pulpa este galben verzuie, carnoasa, potrivit de suculenta, dulce, neaderenta la sambure. Fructele sunt apreciate pentru consum in stare proaspata sau prelucrare industriala; sunt rezistente la transport si pot  fi pastrate pe o perioada de 2 saptamani. Se recolteaza in perioada 15-30 septembrie.

          Prun SILVIA -  este un soi romanesc de vigoare mijlocie, cu coroana piramidala,este partial autofertil. Fruct mare (45 gr.) de culoare vanat-violacee, acoperit cu multa pruina. Pulpa de culoare galben-verzuie, crocanta cu gust foarte placut, neaderenta la sambure. Se recolteaza la sfarsitul lunii iulie-inceputul lunii august.
  • SURSA:http://www.pepinierazamfira.ro 
Etapele ce trebuiesc urmate la infiintarea unei culturi de pomi fructiferi sunt urmatoarele:
  • pichetarea terenului;
  • sapatul gropilor;
  • repichetarea si umplerea partiala a gropilor;
  • alegerea materialului saditor;
  • repartizarea si plantarea pomilor la gropi.
Pichetarea terenului reprezinta marcarea locului de plantare al pomilor fructiferi. De obicei se marcheaza prin intermediul unui tarus la anumite distante stabilite folosindu-se ruleta pentru masurare. Pentru terenuri cu pante mici sau pante terasate se alege pichetarea in dreptunghi unde distanta intre randuri este mai mare iar pe fiecare rand distantele sunt mai mici La pichetarea in forma de patrat distantele sunt egale atat pe rand cat si intre acestea.
In cazul terenurilor accidentate sau o mica panta se alege pichetarea in forma de paralelogram sau dreptunghi avand in vedere ca unghiurile opuse sa fie egale doua cate doua
In cazul in care se alege o cultura superintensiva trebuie avut in vedere ca randurile de pomi fructiferi sa fie perpendiculare pe axul drumurilor principale.
Sapatul gropilor repichetatul si umplerea gropilor.
Prima operatiune trebuie facuta inainte de plantare cu 1-2 luni acolo unde terenul nu se desfunda. Marimea respectiv adancimea gropilor variaza in functie de teren si anume: 30x30x30cm in teren desfundat, pana la 60x60x40cm in teren nedesfundat. Celelalte lucrari se fac cu 2-3 saptamani inainte de plantare, gropile se umplu cu pamant si gunoi, iar repichetarea se face prin vizualizarea unei masuri sau cu ajutorul scandurii de repichetat.
Alegerea materialului saditor este o operatiune care influenteaza in mod direct starea viitoarei plantatii de pomi fructiferi. Este de preferat ca materialul saditor sa fie procurat inca din toamna, din pepiniere consacrate, recunoscute oficial si controlate, care garanteaza autenticitate calitate si sanatate pentru pomul fructifer ales. Este de preferat ca pomul ales sa aiba radacini cat mai bine dezvoltate si intacte cu muguri bine formati, preferandu-se sa se aleaga cei cu ramuri bine dezvoltate, la care se poate dezvolta scheleteul pomului si implicit starea timpuri de rod. Efectul alegerii unui astfel de pom fructiferconsta in formarea rapida a coroanei si inceputul fructificarii inca din anul 2 sau 3; lucru relevant in obtinerea insemnata de fructe inca din anul 4 de la plantare.
Plantarea pomilor. Perioada ideala pentru plantarea pomilor fructiferi este in general toamna (octombrie spre noiembrie) intrucat asigura refacerea sistemului radicular si pornirea in vegetatie primavara mai timpuriu. Bineinteles pomii fructiferi se pot planta si primavara devreme (martie sau aprilie). Pomul trebuie mentinut la adancimea de plantare la care a fost crescut in pepiniera respectiv cu punctul de altoire la nivelul solului. In cazul in care plantarea este mai adanca se intarzie pornirea in vegetatie si in cazul unui sezon ploios  are loc axfisierea radacinilor pomului fructifer. In zona de ses unde se simte lipsa umezelii pomii pot fi plantati cu 2-3 cm mai adanc decat au fost in pepiniera. Pe masura ce se aseaza pamant peste radacinile pomului trebuie efectuata o calcare energica in jurul pomului pentru a se tasa solul si a se evita golurile de aer.
Indiferent de epoca de plantare materialul saditor suporta doua operatii premergatoare: fasonarea si mocirlirea pomilor fructiferi.
Fasonarea consta in eliminarea radacinilor vatamate, reimprospatarea prin scurtarea varfurilor lungi.
Mocirlirea consta in introducerea sistemului radicular intr-un amestec realizat din pamant (de prefar pamant galben), balegar proaspat de bovina si bineinteles apa, cu o consistenta similara cu cea a smantanii.
Dupa ce pomul fructifer a fost fasonat si mocirlit se aseaza in partea de nord a tutorelui pentru a-l proteja de actiunea inghetului si dezghetului brusc.
Alte lucrari care se fac o data cu plantarea pomilor fructiferi sunt administrarea ingrasamintelor la groapa, udarea precum si musuroiul de toamna. Cand pomii se planteaza in gropi sapate individual (cum este gazul in gradinile de langa casa) o data cu plantarea trebuie administrate si ingrasamintele si anume 15-20 kg de gunoi de grajd bine fermentat sau 20-30g e azotat de amoniu, 20-30g de sare potasica si 50-60g de superfosfat substanta activa la fiecare pom.