Poate că ai o idee-două despre multitudinea de castele ce s-au aciuat de-a lungul istoriei pe teritoriul României, dar poate nici prin cap nu-ți trece că ar atinge un număr de aproape o sută, fără să luam în calcul conacele și fortărețele care li se alătură. Vuiesc publicațiile străine despre frumusețea acestor construcții românești și nu puține au fost picioarele de turiști care au ajuns pe plaiuri mioritice fără să fi dat năvală să viziteze măcar una dintre acestea.
Castele ce conservă între ziduri povești medievale cu voievozi și regi, ce ascund legende a căror veste a luat-o la goană peste hotare, castele care au văzut lupte sângeroase sau care se scald în bijuterii și comori ce care ar putea să mai cumpere o Românie… Castele care par că se înalță din piatră de stâncă și care dau încă și mai mult șarm unei țări care are multe de oferit celor însetați de curiozitate.
Cu siguranță ai văzut câteva dintre ele, cu siguranță ai aprobat atotștiutor din cap când vreun prieten de peste graniță a dorit să-ți aratate nu numai că știe exact care e capitala României și care a fost cel mai de seamă fotbalist al ei, dar că a luat la cunoștință și de castelul lui Dracula. Poate inutil ai încercat să-i explici că nu există și nu a existat niciun vampir în Transilvania, că povestea lui Bram Stoker este o ușoară confuzie, dar poate că încă și mai abitir ai încercat să-l convingi să vadă castelul cu ochii lui. Foarte bine – castelele românești merită să fie văzute de oricine!
Castelul Peleș din Sinaia, județul Prahova
Prea slabe șanse ca Peleș să nu reușească să te lase cu gura căscată și, chiar dacă îți amintești vag că ai fi fost să-l vizitez demult, într-o excursie cu clasa printr-a șasea, mai dă-i cel puțin o șansă, acum că ești om în toată firea. Fie și numai pentru ușurarea de a nu mai susține că pe Valea Prahovei nu poți face altceva decât să cheltuiești sume exorbitante.
În ceea ce a fost desemnată drept cea mai importantă clădire istorică din România, te va întâmpina un hol maiestuos cu lambriuri din lemn de nuc și o arhitectură interioară atât de minuțioasă încât cu greu te vei abține să nu încalci regulile casei și să nu încerci să o atingi. Și nu spera să scapi de senzația de pupile dilatate de surprindere în niciuna din sălile care compun imobilul. Detaliile cu care au fost îmbăcate Sălile de Arme, Sala de Muzică, Sala Maură și obiectele de o neestimată valoare reușesc să subjuge chiar și cel mai nematerialist spirit budist.
Înainte de a-i permite fălcii de jos să alunece vehement în direcția solului, te vei întreba, poate, cum a reușit o țară care nu ar fi ocupat vreun loc într-un top al celor mai bogate țări nici măcar în capul unui pitic de grădină (și mai cu prisosință pe la jumătatea secolului 19), să construiască o asemenea opulență. Destul de simplu: banii țării n-au avut nicio legătură cu asta. Carol I, primul rege al României, a refuzat să atingă bugetele statului întru ridicarea edificiului, preferând să vândă o moșie germană pentru a obține fondurile necesare.
Dacă Peleș a reușit să scape de maniile comuniste pentru distrugerea în masă a clădirilor, indiferent de valorea acestora, asta se datoarează numai dibăciei muzeografilor. Într-una din puținele vizite ale soților Ceaușescu la castel, li s-a spus că o ciupercă periculoasă se aciuase în structura clădirii, așa că interesul a scăzut subit, iar clădirea a fost scăpată de orice pericol.
Castelul Bran, județul Brașov
Ei, iată un exemplu vădit în care legendele au puterea să facă ferfeliță veridicitatea. Pentru că oricât ai încerca să te lupți cu morile de vânt și să răcnești din toate puterile că niciun vampir nu a locuit aici, că Vlad Țepeș nu avea nimic în comun cu un sugător de sânge (poate puțin incisivii laterali, dar nu am băga mâna în foc că imaginile n-au fost denaturate) și că nici măcar nu era voievod în Transilvania… las-o baltă. Dacă lumea refuză îndărătnic să-ți dea crezare, dă-te bătut și nu mai încerca să le mai smulgi cupa bucuriei de la gură.
Acest castel-cetate aflat la 30 de km de Brașov a fost ridicat acum mai bine de 600 de ani de către sașii din Scaunul Brașovului, cu mâinile și resursele proprii. Dacă te vei întreba de ce Dumnezeului ar ridica cineva un castel într-o stâncă, înseamnă că simțul strategic de luptă te-a ocolit cu desăvârșire. Că doar nu-ți închipui că acum 6 secole, sașii au ridicat un castel ca să-l viziteze contemporanii în zilele de weekend. Datorită înălțimii la care a fost construit, ca mai toate castelele de teapa lui, obișnuia să servească drept punct de supraveghere al cetății. Firește.
Acest castel mic și romantic ți se va înfățișa învăluit în farmec și istorie și greu te vei abține să nu-ți închipui cum treceau cândva strămoșii de altădată, prin toate tunelele, scările și ușile nu prea înalte, cu rochiile foșnind la contactul cu podeaua sau torțele luminând calea. Ieșind pe terasa castelului, vei da negreșit cu ochii de un vechi zid, ei și-atunci va trebui să-ți forțezi imaginația să făurească cum Transilvania și Muntenia puteau fi despărțite cândva de o simplă alipire de cărămizi.
Castelul Corvinilor din Hunedoara
Poate vei fi auzit de el mai degrabă sub denumirea de Castelul Huniazilor (în special dacă, printre tovarăși, ești reputat drept un mare cunoscător de vinuri, iar dacă nu, începe cu acesta, varianta albă – o să simți pe propria piele o creștere considerabilă a popularității). Dacă, în cazul tău, cultura a devansat dintotdeauna alcoolul fără să se uite în urmă, vei fi auzit poate că a fost situat în Dumnezeu știe câte topuri europene ale celor mai frumoase castele de pe întinsul bătrânului continent. Dar indiferent ce ai auzit, n-o să ajungă nici la degetul mic al unei vizite acolo în persoană.
Această construcție medievală, actualul rod al muncii de secole, își deschide poarta de lemn în sunetele unui scârțâit înfiorător. Aa… poate nu am menționat că ocupă un falnic loc 2 în topul celor mai înspăimântătoare clădiri din lume, iar asta trebuie că spune multe. Ridicată de Iancu de Hunedoara, într-o stâncă, la malul unui pârâu, vizita castelului o să te transpună fără ca măcar să-și bată capul, într-o poveste înțesată de prințese, călugări și cavaleri medievali.
Vei fi tentat să te duci cu gândul la faptul că toate turnurile, sălile și camerele castelului sunt cum nu se poate mai instagramabile și nu greșești, chiar sunt. Dar din păcate nu a apărut încă rețea socială care să poată conserva cu atâta ferocitate legendele ce împresoară locul, la fel cum o va face memoria ta.
Castelul Banffy, Bonția, județul Cluj Napoca
Dacă, în cazul tău, cultura pierde adesea teren în fața alcoolului, tindem să credem că nici cu festivalurile nu obișnuiești să ieși pe minus. Ei bine, în cazul acesta, vei fi auzit oare de Banffy sub numele de Electric Castle pentru că din 2013 se petrec acolo scene și muzică și nebunie și se petrec oamenii în ploaie și noroi de parc-ar fi ultima petrecere la care mai ajung.
Află mai multe: Cele mai bune festivaluri românești de muzică
Arhitecturile baroc, renascentiste, romanice și neogotice ale acestei construcții sunt atât de spectaculoase încât a fost denumit „Versailles-ul Transilvaniei”, fiind deopotrivă cunoscut drept „cel mai bântuit loc din România” (nu ridica neîncrezător sprânceana rațiunii înainte să vezi cu ochii tăi ce și cum). Se spune că fantomele făptașe care bagă vizitatorii în sperieți ar aparține de drept celor care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când clădirea a jucat rolul de spital militar. Ei, oricare ar fi adevărul, nu s-a auzit de niciun petrecăreț de la Electric pe care l-a trimis acasă frica de fantome.
Aflând câte ceva despre istoria castelului, vei putea spune că a trecut prin foc și pară, fiind incendiat și jefuit în timpul războiului, transformat în CAP în timpul comunismului și niciodată întreținut, folosit drept depozit de materiale de construcție și câte și mai câte. Atâtea a pătimit această bijuterie transilvăneană încât, în 1999, a migrat ca un fulg de pasăre pe Lista celor 100 Cele Mai Periclitate Situri din Lume. Norocul lui (și al nostru) a constat în faptul că Prințul Charles l-a luat sub oblăduirea lui și a susținut restaurarea lui.
Castelul Sturdza din Miclăușeni, județul Iași
Ei bine, iată un castel care nu mai aduce cu nimic a dragoni și prințese, ci te transpune în perioada „de epocă” românească a anilor 1900. Te întâmpină de la intrare un ghid cum nu se poate mai simpatic, care cunoaște ca în palmă istoria castelului și care nu se arată defel reținut în a ți-o prezenta în nuanțe de accent puternic moldovenesc.
Castelul a fost construit de familia Sturdza, una din familiile românești bogate, cu descendențe seculare nobile și una dintre puținele care își permiteau să îmbrace modele occidentale la începutul secolului 20. Dacă atunci când te gândești la trecutul țării ți se perindă prin față exclusiv o plebe de oameni muncitori, deloc străini de strâmtorările vieții și cărora le place cam prea mult să-și fericească zilele cu vin din recolta proprie, în Castelul Sturdza o să ți se înfățișeze cealaltă categorie – personaje ale lui Caragiale care își schimbau de două ori pe zi ținutele comandate de la Paris și care răspundeau cu „biensûr, on mange dans quelques instants”, când erau întrebați despre ora mesei. Ei, altă viață…
Te vei plimba dintr-o încăpere în alta închipuindu-ți seratele culturale ce s-au petrecut aici, în compania personalităților de rangul lui Eminescu sau al lui M. Kogalniceanu și o să te apuce un instinct de a-ți acoperi fața cu un evantai cu pene, dând drumul la franceza din cotloanele minții.
Castelul Bethlen Haller, Cetatea de Baltă, Alba
Dacă „Bethen Haller” nu-ți spune cine știe ce, „Jidvei” sigur o să lase un „ahaa” în materia cenușie; în prezent, castelul aparține companiei de vinuri, ceea ce înseamnă că o vizită aici o să se lase negreșit cu o degustare din licoarea mai sus numită.
Decorat pentru a reda atmosfera medievală, costrucția te îmbie la frumos și eleganță și să nu crezi că o să reușești să nu te umfli puțin în pene văzându-te cum te plimbi țanțoș prin camerele înțesate de obiecte de epocă și uși sculptate în cine știe ce lemn prețios. Că doar nu ne mai jucăm, suntem deja la o vârstă la fel de coaptă precum strugurii de septembrie.
Viața castelului a fost ceva mai zbuciumată decât șampania dintr-o sticlă agitată, iar construcția i-a fost începută în secolul 16. A aparținut mai multor familii nobile, a fost donat, a fost pierdut la cărți (nu ne închipuim ofensa pe care trebuie să o fi simțit), renovat, transformat în unitate de șampanizare pe vremea comunistă, renovat din nou, iar astăzi, în sfârșit, putem spune că duce niște vremuri bune, dulci. Adăpostește în septembrie Festivalul Național „Strugurele de aur” și, deși nu este deschis publicului, poți cere participarea la o degustare în grup dacă te strângi cu câțiva prieteni cu care te unește pasiunea pentru vin. Și castele, desigur… și castele.
Castelul Regal de la Săvârșin, județul Arad
Se petrec atâtea lucruri regale pe întinsul patriei despre care tu nici nu ai habar, încât, de fiecare dată când te lovește o asemenea informație, îți vine să te faci mic-mic și să îți ascunzi capul între umeri. Castelul Regal de la Săvârșin (nu „săvârșim”), una dintre primele proprietăți ale familiei regale, împreună cu povestea-i, e un astfel de exemplu. Restaurarea din secolul trecut a fost făcută cu tot sufletul de către Regina-mamă Elena, dar a fost confiscat familiei regale în 1948 (nu te încrunta, n-are niciun sens să acuzăm istoria).
Dacă asta nu-ți cască încă ochii de uimire, află că în 2007 au început eforturile de restaurare ale castelului, iar ceea ce a urmat după, nu va face decât să-ți smulgă mărgăritare ce-și urmează cursul firesc în josul obrazului. Familia Regală, în colaborare cu specialiști în domeniu, dar și cu sute de meșteri zidari, fierari, dulgheri etc. au lucrat cu sârguință și pasiune timp de 8 ani pentru a reface măiestria clădirii și pentru a da un exemplu societății românești.
Ceea ce înduioșează cel mai abitir este faptul că localnicii – ardeleni cu inimă de aur, cum îi știi – au oferit tot soiul de obiecte proprii de mobilier vechi pentru decorarea proprietății în restaurare. Câte lucruri pot fi mai mișcătoare de atât? Du-te la fața locului, iar când traversezi parcul dendrologic în care este situat castelul, când treci dintr-o încăpere în alta și îi admiri obiectele decorative, amintește-te că tot ce vezi e rezultatul unei puternice dorințe regale și populare, deopotrivă, de a reînvia o părticică glorioasă a României și de a nu lăsa să i se mai piardă încă o piatră de pe coroană.
Cetatea Făgărașului, Făgăraș, Brașov
Iată cu cât avânt mai alunecă un castel în lista topurilor turistice europene, iar acestui fapt i se datorează celor 130.000 de turiști care i-au călcat pragul în 2016. Gândește-te acum că primele mâini care s-au pus pe treabă pentru a ridica Cetatea Făgărașului erau mâini care mișcau în 1310 și care se trezeau dimineața cu scopul de a înălța un edificiu care să protejeze Transilvania de năvala tătarilor și otomanilor.
Deținând acoperișuri asemănătoare Sibiului, din cele care se disting prin celebrele ferestre asemănătoare ochilor mijiți ce veghează printre gene, Cetatea a aparținut cândva soției domnitorului Mihai Viteazu. Vorbim despre o medievalitate românească ce abundă de farmec și povești și care este înviată, în parte, în prezent, datorită gărzii îmbrăcate în costume autentice și purtând armuri de secol 17.
Dar nu putem spune că cetatea a avut norocul să vadă numai baluri și fast de-a lungul existenței sale. Nici vorbă și probabil că i s-au și chircit oareșcum pereții la vederea torturilor câtorva sute de nenorocoși care și-au găsit aici sfârșitul. Fecioara de Fier este unul dintre obiectele care nu se spetesc prea mult ca să dea fiori pe spate – această cușcă medievală sinistră înghițea condamnații și îi ataca printr-o suită de ace și cuțite destinate să le străpungă organele fără a-i ucide imediat. În unele cazuri, agonia durerii și așteptarea morții putea dura până la două zile.
Castelul Cantacuzino, Bușteni, județul Prahova
La o aruncătură de băț de Castelul Peleș, mergând nu mai mult de 2 km (și de ce să n-o faci dacă tot ai plecat la vânătoare de castele), Cantacuzino își deschide porțile pentru a te primi în parcul grandios, pavat cu alei, dichisit cu cascade și fântâni arteziene și spunându-ți povestea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, unul din cel mai bogați români ai secolului 19. Atât de bogat era (și, pare-se, deloc strâns la pungă), încât i se năzărise o aroganță supremă: să acopere casa și pavajele grădinii cu monede de aur.
În mod cât se poate de clar și răspicat, pe fațada principală a clădirii, întâiul stăpân al castelului scrie cu literă de lege: „Eu Gheorghe Gr. Cantacuzino, cu soția mea Ecaterina, născută Băleanu, clădit-am acest castel întru amintirea străbunilor și pentru adăpostul urmașilor”. Ei, iată cineva care nu poate fi acuzat că nu ar fi un cap de familie dedicat.
Nu mai vorbim că, pe lângă vitralii halucinante, scări de marmură, șeminee, uși sculptate în stejar și alte asemenea abundențe și belșug, în Holul de Onoare există picturi înfățișând membrii familiei Cantacuzino. Și de parcă toate astea n-ar fi fost de ajuns să dovedească ce era în inima lui Cantacuzino când se gândea la familia lui, a mai alcătuit și o colecție a blazonurilor familiilor de boieri înrudite cu familia Cantacuzino.
Sursa:https://www.momondo.ro