Odată cu venirea toamnei, înfloresc o serie de plante cu proprietăţi terapeutice în foarte multe afecţiuni. Care sunt cele mai importante plante vindecătoare ale toamnei şi ce afecţiuni pot ele trata aflaţi din materialul de mai jos.
Dintre „plantele-medicament“ ale lunilor de toamnă, salvia, brânduşa de toamnă şi măceşul şi-au confirmat virtuţiile terapeutice de-a lungul secolelor. Pentru a beneficia din plin de proprietăţile lor, este indicat ca plantele să se recolteze atunci când sunt înflorite, mai ales în prima parte a zilei, după ce se usucă roua, potrivit adevarul.ro.
Remediile din salvie au acţiune antibacteriană
Cunoscută în popor ca jaleşul de grădină sau şalvir, salvia (salvia officinalis) este recunoscută pentru proprietăţile sale antibacteriene. După cum ne-a declarat fitoterapeutul Sorina Mihăilescu, „pentru prepararea infuziilor, a decocturilor sau a tincturilor se folosesc frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei. Datorită compoziţiei bogate în ulei esenţial, remediile din salvie stimulează secreţia biliară şi au acţiune antibacteriană.” Iată şi o reţetă simplă de infuzie din salvie recomandată de către fitorerapeutul Sorina Mihăilescu pentru tratarea gingivitei sau a abceselor dentare. Infuzia concentrată de salvie se prepară din 2 linguriţe de frunze la 100 ml de apă fierbinte. Se lasă cana acoperită 10 minute, după care se filtrează şi se clăteşte gura de 2-3 ori pe zi până la reducerea simptomelor.
Brânduşa de toamnă, foarte utilă în tratarea pneumoniilor
Brânduşa de toamnă este o plantă medicinală care creşte pe păşuni, fâneţe umede în zona de deal sau munte, care poate atinge chiar şi înălţimea de 50 cm. Florile au culoare violet-purpurie. Brânduşa înfloreşte în luna septembrie, iar fructele se formează în al doilea an. În scop fitoterapeutic se utilizează seminţele şi bulbotuberii. „Fructele se recoltează când seminţele au culoare gălbuie şi nu sunt maturate, înainte să sa se deschidă. Bulbii brânduşei se recoltează toamna. Planta conţine alcaloizi, ulei gras, fitosterol, acid salicilic, acid benzoic, zaharoză, tanin. Principala acţiune a plantei este analgezică şi antiinflamatoare”, spune pentru Adevărul fitoterapeutul Sorina Mihăilescu.
Fitoterapiile cu produse pe bază de brânduşă de toamnă sunt indicate atât pentru uzul intern, cât şi pentru cel extern. Iată ce afecţiuni pot fi tratate în uz intern cu preparate din brânduşă de toamnă: psoriazis, boli reumatice, nevralgii, tuse, tumori maligne, ascită, bronşită, pneumonii, afecţiuni oculare inflamatorii – sub formă de infuzie.
Brânduşa se utilizează la recomandarea medicului, mai ales în cazul consumului plantei (indiferent de formă) de către copii. Excesul determină vărsături, colici abdominale, diaree, hipotermie, iritaţie bucală, faringiană şi laringiană, hipotensiune, paralizii, crampe abdominale până la paralizie respiratorie.
Măceşul, indicat pentru întărirea imunităţii
Cu un conţinut bogat în minerale şi vitamine (A, B, C, E, K), remediile din fructele măceşului (rosa canina) sunt indicate în hipertensiune, artrită, convalescenţă, inflamaţii intestinale, boli hepatice şi renale. Ceaiul din măceşe se prepară din 1-2 linguriţe de fructe la o cană de apă clocotită.
Datorită cantităţii mari de vitamina C din măceşe, maceratul este recomandat pentru întărirea imunităţii, dar şi în cazul infecţiilor bacteriene şi virale. Se prepară din 100 g de măceşe, ce se lasă la macerat într-un litru de apă rece timp de 12 ore, după care se adaugă 100 g de zahăr.
Orice afecţiune aveţi, trebuie ca înainte de a urma un tratament să apelaţi la sfatul unui medic.