Viermele cireselor – Rhagoletis cerasi
Alte denumiri: cherry fruit fly (engleza).
Raspandire: Viermele cireselor (musca cireselor) este raspandit in mai multe tari din Europa si America de Nord, in livezile de visin si cires. In tara noastra este intalnit in toate zonele.
Plante atacate si mod de daunare: Viermele cireselor este cel mai important daunator in ciresilor. Daunele sunt produse de larva acestei specii, care ataca fructele, consumand pulpa in jurul samburelui. Fructele atacate devin moi, se inchid la culoare, putrezesc si cad. Chiar si dupa recoltare, fructele atacate sunt sensibile si putrezesc.
Sunt predispuse la atac soiurile cu coacere semitarzie si tarzie. In mod obisnuit, soiurile timputii nu sunt atacate de musca cireselor. Daunatorul a mai fost semnalat si pe fructele de Lonicera tatarica, Lonicera xilosteum, Berberis vulgaris, acesti arbusti constituind principalele focare de infectie pentru livezile de visin si cires. Productia livezilor netratate poate fi afectata pana la 100%, fructele pierzandu-si astfel valoarea comerciala.
Tratamentele chimice sunt eficiente doar aplicate preventiv deoarece, odata depus oul in fruct, nu se mai poate interveni. Primul tratament se va face atunci cand adultii isi incep zborul, dupa 15 mai sau la depistarea primilor adulti in capcane. Un alt indicator pentru inceperea tratamentelor este intrarea in parga a fructelor. Urmatoarele tratamente se vor face la acoperire, la un interval de 7-10 zile.
Produse recomandate pentru combaterea viermelui cireselor:Calypso 480 SC,Decis Mega EW 50,Fastac Active, Laser 240 SC,Novadim Progress,