O problema teribil de neplacuta, amareala castravetilor intervine cand iti este lumea mai draga. Daca astfel de castraveti cu surprize sunt produsi in gradina proprie, afla ca exista cateva solutii pentru a preveni ca amareala sa se instaleze si in recolta viitoare. Iata ce ar trebui sa stii, asadar, despre cauzele si solutiile impotriva amarelii la castraveti!
Ce provoaca gustul amar la castraveti
Cucurbitacina B si cucurbitacina C sunt doi dintre compusii care determina aparitia gustului amar la castraveti. Aceste substante se pot regasi in toate partile plantei, frunzele, tulpinile si radacinile diverselor soiuri de castraveti continand cantitati variabile de cucurbitacina.
Desi, de regula, acesti compusi nu se regasesc la nivelul fructelor (castravetii) plantelor, in anumite conditii pot migra si determina gustul amar de care se tem toti gradinarii. Atunci cand exista, amareala se concentreaza imediat sub stratul aflat dedesubtul coajei castravetilor.
Cauzele aparitiei amarelii la castraveti
Migrarea cucurbitacinelor in interiorul castravetilor are o serie de cauze care, tinute sub control, pot scadea riscul instalarii amarelii. Cauzele sunt dupa cum urmeaza:
- Temperaturile prea inalte. Unul dintre cele mai frecvente motive ale aparitiei gustului amar este stresul provocat de temperaturile prea ridicate din timpul verii.
- Umiditatea in cantitati inegale. O alta cauza ar putea fi alternarea perioadelor de seceta cu cele ploioase.
- Fluctuatiile de temperatura. De asemenea, variatiile prea mari de temperatura, de la cele foarte ridicate la unele foarte scazute, intr-un interval scurt de timp, pot provoca stres si, in consecinta, castraveti amari.
- Cauze ereditare. Nu in ultimul rand, amareala castravetilor poate avea si cauze ereditare. O gena recesiva determina producerea de castraveti amari, chiar si in cadrul unei culturi care se bucura si de castraveti cu gust delicios.
Solutii impotriva amarelii la castraveti
Pentru a reduce cat mai mult riscul unei recolte presarate cu castraveti amari, afla ca exista cateva solutii pe care le poti incerca. Pentru inceput, asigura-te ca plantezi varietati de castraveti cu un risc scazut sau inexistent de amareala.
Soiurile de castraveti care nu produc fructe amare sunt Lemon, Saticoy Hybrid, Sunnybrook, Ashley, Eversweet. Varietatile cu un risc scazut sunt Improved Long Green (6%) si Sensation Hybrid (20%). Castravetii cu cel mai mare risc de amareala sunt Burpee Pickler - 90%.
Alte solutii pe care le-ai putea pune in practica sunt cultivarea castravetilor in zone bine luminate si irigarea frecventa si egala a acestora. Foloseste mulci pentru a mentine un nivel constant de umiditate la nivelul solului.
Intrucat si un nivel inadecvat de substante nutritive poate duce la amareala castravetilor, asigura-te ca aplici ingrasamant din belsug. Necesarul de fertilizant poate fi stabilit printr-o simpla testare a calitatii solului.
Nu in ultimul rand, daca recolta ta include si castraveti amari, nu iti ramane decat sa indepartezi gustul neplacut pe cont propriu, decojind legumele. Clateste frecvent cutitul folosint pentru a impedica raspandirea gustului amar.
SURSA:https://gradina.acasa.ro
Foto: openwalls.com